Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de peste două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană.

Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare.

Aşezare geografică

Kilometrul 0 al României - Biserica Sf. Gheorghe

Oraşul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti şi Giurgiu, pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina, iar în centrul oraşului există un lac, în Parcul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu, mai există două parcuri mari, Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste 10.000 de specii de plante, inclusiv exotice).

Repere geografice

• Alexandria (84 km SV)
• Arad (663 km VNV)
• Braşov (161 km N)
• Buzău (110 km NNE)
• Călăraşi (108 km SE)
• Cluj-Napoca (500 km NV)
• Constanţa (225.7 km E - DN 3)
• Craiova(225 km SSW)
• Giurgiu (60 km S)
• Iaşi (392 km NNV)
• Ploieşti (60 km N)
• Piteşti (108 km NV)
• Sibiu (273 km NV
• Suceava (434 km NNE)
• Târgovişte (80 km NV)
• Timişoara (550 km VNV)
• Slobozia (120 km SE)

Istoric

Legenda spune că Bucureşti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.

Pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi recontruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi, cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indică 30.030 de locuitori, în timp ce cea din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori).

Ateneul Român

Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Statuia lui Mihai Viteazul

Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic).

În ultimul timp, dezvoltarea imobiliara a stârnit ingrijorare cu privire la soarta cladirilor de interes istoric din oraş, în special la cele din centrul istoric.^[1]

Economie

Bucureştiul este cel mai mare centru economic al României. Întreprinderi constructoare de maşini(utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, maşini şi utilaje agricole, locomotive,vagoane,avioane şi elicoptere,autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanica fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcţie, de prelucrare a lemnului. Bucureşti este un important nod feroviar şi rutier.

Evenimente

• 1459: Prima menţionare a Bucureştiului, într-un document din cancelaria lui Vlad Ţepeş
• 1465: Domnitorul Radu cel Frumos alege cetatea ca reşedinţă domnească a Valahiei.
• 1659: Gheorghe Ghica stabileşte capitala Ţării Româneşti la Bucureşti.
• 1661: Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu.
• 1808: Se deschide Hanul lui Manuc, loc în care în 1812 se semnează Tratatul de la Bucureşti, între Rusia şi Turcia. Dupa ce a ars, a fost reconstruit ulterior (in 1968) in locul Halelor Centrale (Hala Unirii).
• 1852: Este inaugurat Teatrul Naţional "I. L. Caragiale".
• 1852: Cafeneaua Capşa a fost înfiinţată de Grigore Capşa sub numele „La doi fraţi, Anton si Vasile Capşa”. Locaţia iniţială este în fostul Han Damari, peste drum de biserica Zlătari dar se va muta curând in casa Slătineanu, unde a ramas până azi.
• 1872: Este dată în funcţiune prima linie de tramvaie (fără număr). Aceasta circula pe ruta Bariera Mogoşoaiei (astăzi - Piaţa Victoriei) - Bariera Obor.
• 1875: Se înfiinţează Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti, prima societate studenţească din România
• 1894: Este dată în funcţiune prima linie electrică de tramvaie (14). Aceasta circula pe ruta Obor - Cotroceni.
• 1910: A fost montat Podul Grant.
• Anii 1920: se dă în folosinţă o centrală telefonică automată cu 3.000 de abonaţi.
• 1922: Este construit din lemn Arcul de Triumf.
• 1925: Este dată in funcţiune prima linie de autobuze. Aceasta circula pe ruta Piaţa Sf.Gheorghe - Bariera Călăraşilor (la intersecţia străzilor Călăraşi şi Orzari).
• 1928: Radiodifuziunea începe emisiuni în mod regulat.
• 1929: Este desfiinţată ultima linie de tramvaie cu cai.
• 1933: Este construit Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei.
• 1935 - 1936: Se reconstruieşte Arcul de Triumf din beton armat şi granit.
• 1936: Sociologul Dimitrie Gusti înfiinţează Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
• 1936: Se amenajează Parcul Herăstrău pe o suprafaţă de 187 ha.
• 1937: Este finalizată construcţia Palatului Regal (început în 1930).
• 1938, 8 iunie: Se deschide Pavilionul Televiziunii în Parcul Naţional Carol II (astăzi Parcul Herăstrău).
• 1939: Se inaugurează Academia Militară.
• 1940: Un puternic cutremur de pământ distruge/avariază o parte din zona centrală istorică a Bucureştiului.
• 1944, 4 aprilie: Aliaţii bombardează oraşul.
• 1948: Aeroportul Băneasa îşi începe activitatea.
• 1949: Este dată în funcţiune prima linie de troleibuze (81). Aceasta circula pe ruta Piaţa Victoriei - Hipodromul Băneasa (pe locul actual al Casei Presei Libere).
• 1950: Ia naştere primul studiou cinematografic la Buftea
• 1951: Se inaugurează Stadionul Dinamo (capacitate 15.000 de locuri).
• 1953: Se finalizează Complexul Sportiv "23 August", astăzi Stadionul Naţional Lia Manoliu.
• 1954: Se deschide Opera Română.
• 1955: Se construieşte primul autobuz românesc la uzinele Vulcan.
• 1956, 31 decembrie: De revelion se difuzează prima emisiune de televiziune din ţară.
• 1957: După cinci ani se termină lucrările de construcţie la Casa Scânteii (astăzi Casa Presei Libere).
• 1957: Se deschide Muzeul Literaturii Române.
• 1960: Se inaugurează Sala Palatului (capacitate 3.000 de locuri).
• 1961: Este deschis Circul Globus, cel mai mare circ din ţară (capacitate 2.500 de locuri).
• 1961: Se fabrică primele televizoare româneşti, marca "Electronica".
• 1964: Se înfiinţează Studioul cinematografic "Animafilm".
• 1965: O sală de cinematograf de pe Calea Victoriei este transformată în Teatrul Ţăndărică.
• 1970: Se deschide Aeroportul Internaţional Otopeni la 17 km de Bucureşti.
• 1970: Se ridică Hotelul "Intercontinental". A fost cea mai înaltă construcţie a capitalei (cu 25 nivele) până în anul 2004.
• 1973: Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" funcţionează într-un nou local, în centrul capitalei.
• 1974: Se dă în funcţiune Sala Polivalentă, care devine cea mai mare bază sportivă acoperită din capitală.
• 1976: Se deschide magazinul Unirea.
• 1977, 4 martie: Un cutremur de pământ de intensitate 7.2 pe scara Richter, cu centrul seismic in munţii Vrancea, distruge/avariază o mare parte din zona centrală istorică a Bucureştiului.
• 1979: Se inaugurează prima linie de metrou, între Semănătoarea şi Timpuri Noi.
• 1981 - 1988: Are loc construcţia celei mai întinse clădiri din România, Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului), a doua construcţie administrativă din lume ca suprafaţă construită şi acoperită, clădire ce s-a construit prin demolarea clădirilor de pe o suprafaţă egală cu cea a întinderii Veneţiei.
• 1990: Se înfiinţează Muzeul Ţăranului Român, continuatorul Muzeului de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială înfiinţat la 1 octombrie 1906.
• 1991: Se deschide Muzeul Naţional Cotroceni, care dispune de un patrimoniu arhitectural deosebit, caracteristic secolului XIX.
• 1994: Este aleasă o nouă stemă pentru Municipiul Bucureşti.
• 2000: Este ales primar Traian Băsescu (PD).
• 2002: S-a dat în folosinţă prima linie de metrou uşor din ţară (linia de tramvaie 41).
• 2004: Traian Băsescu este reales ca primar în iunie, dar demisionează în decembrie, ca urmare a câştigării alegerilor prezidenţiale.
• 2005: Adriean Videanu este ales primar general al capitalei.

Tratate semnate în Bucureşti

• 28 mai 1812 - la sfârşitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa răsăriteană, Basarabia
• 3 martie 1886 - la sfârşitul războiului între Serbia şi Bulgaria
• 10 august 1913 - la sfârşitul celui de-al Doilea Război Balcanic
• 4 august 1916 - tratatul de alianţă între România şi Antanta (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia)
• 6 mai 1918 - tratatul între România şi Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat.

Evoluţia demografică

Populaţia (mii)

În 1930 structura etnică era: 639.040 (dintre care 77,47% români, 10,93% evrei, 3,76% maghiari, 2,22% germani ş.a.)

Structura confesională

• 1930: 486.193 ortodocşi (76,08%), 76.480 mozaici (11,96%), 36.414 romano-catolici (5,69%), 12.203 lutherani (1,90%), 12.882 greco-catolici (2,01%), reformaţi (1,14%) ş.a.

• 2002: 1.850.414 ortodocşi (96,05%), 23.450 romano-catolici (1,21%), 9.488 musulmani (0,49%), 7.558 greco-catolici (0,39%), 5.452 penticostali, 4.381 adventişti ş.a.

[Administraţie

Cele şase sectoare ale Bucureştiului

Bucureştiul are un statut special în ţară, fiind singurul oraş care nu aparţine nici unui judeţ. Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui judeţ.

Primăria administrează oraşul şi este condusă de un Primar General (actualmente Adriean Videanu). Oraşul are o suprafaţă totală de 228 km², pe care se întind 6 sectoare administrative, fiecare conduse de o primărie proprie. Sectoarele sunt dispuse radial (şi numerotate în sensul acelor de ceasornic) astfel încât fiecare să aibă în administraţie o parte a centrului Bucureştiului. Primăria Generală este responsabilă cu utilităţile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetăţeni şi consiliile locale, străzile secundare, parcuri, şcoli şi serviciile de salubrizare.

Sectoarele şi cartierele în administraţie:

• Sectorul 1: Aviatorilor, Aviaţiei, Băneasa, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanţi, Gara de Nord, Griviţa, Victoriei, Floreasca, Pajura, Pipera, Primăverii
• Sectorul 2: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Fundeni
• Sectorul 3: Vitan, Dudeşti, Titan, Balta Albă, Centru Civic
• Sectorul 4: Berceni, Olteniţei, Văcăreşti, Timpuri Noi
• Sectorul 5: Rahova, Ferentari, Cotroceni
• Sectorul 6: Drumul Taberei, Ghencea, Militari, Crângaşi, Giuleşti

Galeria de steme şi steaguri ale municipiului Bucureşti

Instituţii, monumente şi obiective turistice

Centru de afaceri în Piaţa Victoriei

În Bucureşti îşi au sediul Parlamentul (Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul şi Preşedinţia României. De asemenea, îşi au sediul numeroase instituţii de cultură, precum sunt: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învăţământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, fondată în 1867, circa 8 milioane volume; Biblioteca Naţională, fondată în 1955, 7 milioane volume; Biblioteca Centrală Universitară, fondată în 1896, 2 milioane volume, incendiată în timpul Revoluţiei din 1989), ş.a.m.d. Parcurile mai importante din oraş sunt Herăstrău (187 ha), Cişmigiu (13 ha, inaugurat în 1860), Tineretului (200 ha) şi Parcul Carol (36 ha, inaugurat în 1906). În oraş se găsesc mai multe lacuri: Cişmigiu, Floreasca, Tei, Colentina, Herăstrău.

Arhitectură

Curtea Veche

Substanţa medievală a Bucureştiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri şi incendii. Oraşul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, şi în decursul campaniei de "urbanism" iniţiate în secolul trecut de Nicolae Ceauşescu. Din nucleul oraşului medieval de pe malurile Dâmboviţei s-au păstrat vestigiile Curţii Vechi (sec. XV - XVI) cu Biserica Domnească Buna Vestire, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Biserica are un plan triconc, naosul ei este evidenţiat printr-o turlă. Faţada trădează unele influenţe moldoveneşti, dar zidăria formată din asize de cărămidă alternând cu porţiuni acoperite de mortar, imitând piatra făţuită, aparţine deja formelor tipice arhitecturii Ţării Româneşti. Portalul vestic cu decoruri în stilul barocului brâncovenesc a fost aşezat mai târziu, în 1715, în timpul scurtei domnii a lui Ştefan Cantacuzino. În proscomidie s-au păstrat picturi murale din vremea edificării şi din 1714/15, restul bisericii adăposteşte picturi murale ale artiştilor academişti Constantin Lecca şi Mişu Popp, din 1852. Turla a fost înlocuită în 1914.

Mănăstirea Radu Vodă (Sfânta Troiţă) a fost ridicată pe vremea lui Alexandru II Mircea (1568-1577), dar a fost distrusă deja în 1595 de Sinan Paşa, pentru a fi în secolul XVII reconstruită şi fortificată de către Radu Mihnea (1613-1620) şi Alexandru Coconul (1623-1627). Atât elementele tradiţionale (planul triconc, turla pe naos), cât şi pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influenţate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeş. Decorul faţadelor este format din două registre de arcaturi din ciubuce, despărţite de un brâu median. Din ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria marelui domnitor (1589-1591), s-a păstrat doar biserica de plan triconc tip Vodiţa II, care reprezintă prin pastoforiile supralărgite, cele două turle pe proscomidie şi pe diaconicon şi prin împodobirea faţadelor de cărămidă cu două registre de arcade oarbe o capodoperă a arhitecturii munteneşti. Construcţia a fost, împreună cu turnul-clopotniţă din sec. XVI-XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă. Din secolul XVI datează şi biserica mănăstirii Mărcuţa (1586-1587), o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită şi împodobită cu picturi murale, din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului XVI, Biserica Alba-Postăvari şi biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.

Biserica Domnească

În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curţii. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583, 1585-91), dar suferise în 1595 mari distrugeri. Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Şerban Basarab (1654-1658), dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeş, folosind proporţii mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vestic. Interiorul bisericii a căpătat în secolul XIX un caracter unitar prin înlăturarea zidului care despărţea pronaosul de naos şi prin împodobirea cu un ansamblu de pictură murală în 1830. Deasupra uşii spre pronaos s-au păstrat imaginile ctitorilor din 1669. După mutarea mitropoliei de la Târgovişte la Bucureşti în 1668, ea a devenit Catedralã Mitropolitanã, şi în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, Catedrală Patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul reşedinţei mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat unele construcţii din 1698, aparţinând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a edificiului, un paraclis cu galerie şi treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723. Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul lui Şerban Cantacuzino, biserica ei se distingea prin proporţiile armonioase şi printr-o tâmplă bogat ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino este şi Biserica Doamnei (1683), care conţine un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos şi Ioan.

Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica Mănăstirii Antim (1713-1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanu. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane şi de un fronton semicircular care denotă influenţa barocului italian. Notabile de asemenea sunt porticele mănăstirii, cu coloane de piatră în torsadă, şi bucătăriile ei cu bolţi etajate pe trompe. Aripile de nord şi de est ale edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de spătarul Mihail Cantacuzino şi Spitalul Colţea (1702), prima instituţie spitalicească din Ţara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoşoaia (1702) şi Biserica Colţea (1695-1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701-1702, ancadramentul cu decor dens al uşii spre pronaos precum şi canaturile din lemn ale acestei uşi. Picturile din paraclis aparţin lui Gheorghe Tattarescu. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Lăcaşul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată şi era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradiţional româneşti. Alte monumente ale acestei epoci sunt Biserica Kreţulescu (1722) şi Biserica Stavropoleos (1724-1730), cu un pridvor bogat ornamentat. Aşa-numita Biserică a lui Bucur Ciobanul, biserica bolniţei Mănăstirii Radu Vodă, este, în pofida numelui care sugerează o ctitorie legendară, tot o construcţie graţioasă din secolul XVIII.

Secolele XVIII şi XIX constituie pentru arhitectura Bucureştiului perioada unei mari înfloriri. După o perioadă de tranziţie, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743), Olari (1758), Batişte (1764) şi Sf. Ştefan (1768), precum şi de casele boiereşti Melik (1760) şi Moruzi (1812-1814), sau de Hanul Manuc (1806-1808), care continuă parţial formele tradiţionale ale epocii brâncoveneşti, apar primele edificii construite în stil neoclasic (Palatul Ghica-Tei, 1822) sau neogotic (Casa Suţu din 1830, Biserica Sf. Spiridon Nou din 1852-1858). Influenţa Parisului, a metropolei europene îndrăgite de români, şi a şcolii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu desăvârşirea Palatului Ştirbey de către arhitectul francez Michel Sanjouand, în 1835. Lui Sanjouand i se datorează şi planul paraclisului Palatului Ştirbey (1833), cu un pridvor susţinut de coloane dorice, precum şi primele încercări de a dirija evoluţia oraşului conform unui plan urbanistic. Caracterul neoclasicist al palatului Ştirbey este respectat şi de modificările efectuate în 1881, după proiectul arhitectului austriac J. Hartman. Acestor modificări li se datorează faţada împodobită de cariatide şi aripile laterale supraînălţate.

Ateneul Român

În a doua jumătate a secolului XIX planul oraşului căpătă treptat, şi datorită proiectelor urbanistice iniţiate de Sanjouand, un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular, trasarea unor magistrale largi, ridicarea de edificii monumentale pentru instituţiile din administraţie şi cultură, precum şi prin amenajarea unor areale întinse ca parcuri. Din păcate, noile curente în arhitectură au dus şi la demolarea unor biserici, mănăstiri şi hanuri medievale, precum şi la impunerea cu orice preţ a canonului francez în restaurare şi reconstrucţie. Clădirile "micului Paris" au schimbat aspectul vechiului oraş, din care s-au păstrat mai ales spaţiile subterane greu de recuperat datorită impunerii unei noi structuri urbanistice. Numeroşi arhitecţi francezi, printre care nu s-a numărat nici unul de prim rang, au contribuit la impunerea neoclasicismului, apoi a romantismului şi a eclectismului de şcoală franceză. Astfel, Palatul Băncii Naţionale (corpul vechi) este o operă din 1883-85 a arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron. După planurile lui Paul Gottereau s-a construit Casa de Economii şi Consemnaţiuni de pe Calea Victoriei, cu o alură de catedrală eclectistă purtând o cupolă centrală de sticlă şi metal, care îi conferă transparenţă. Acelaşi Gottereau a proiectat şi clădirea Fundaţiilor Regale, astăzi unul dintre corpurile Bibliotecii Centrale Universitare. Ion Mincu a fost de asemenea un promotor al şcolii franceze de arhitectură, datorită anilor de studii petrecuţi la Paris. Palatul Curţii Supreme de Justiţie, o operă din această perioadă a lui A. Ballu la care a colaborat Mincu, a devenit azi, după o perioadă îndelungată de renovare, sediul Curţii de Apel Bucureşti şi a Judecătoriei Sectorului 5. Remarcabile mai sunt Catedrala Sfântul Iosif, construită de Friedrich Schmidt (1873 - 1884) în stil neogotic, şi Ateneul Român, conceput de Constantin Baicoianu şi Albert Galleron, construit între 1885 şi 1888, a cărui perspectivă dinspre Calea Victoriei este dominată de o cupolă barocă şi de un monumental portic de ordin ionic. Ateneul este o clădire caracteristică pentru stilul eclectic al capitalei, bazat pe structuri clasiciste, aşa cum a fost el cultivat în Franţa.

Acest stil a prevalat şi în arhitectura de la începutul secolului XX în Bucureşti, în pofida diverselor curente secesioniste ale vremii. Astfel, fostul Palat al Poştelor, azi Muzeul Naţional de Istorie a României, construit după planurile arhitectului Alexandru Săulescu (1847-1902), are un pridvor masiv de ordin pseudodoric, un parament cu rustica şi diverse elemente decorative datorate în parte renaşterii, în parte clasicismului. Un concept asemănător a stat la baza fostului Palat al Parlamentului (1907), azi Palatul Patriarhiei, după planurile lui Dimitrie Maimarolu (1859-1926). Clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti, ridicată între anii 1906 şi 1910 de Petre Antonescu, ilustrează anumite tendinţe retrospective ale începutului de secol, care vizau o renaştere a tradiţiilor naţionale în arhitectură, mai ales a stilului brâncovenesc. Tradiţia arhitecturală moldovenească l-a inspirat în schimb pe arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, de exemplu în Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, azi Muzeul Ţăranului Român, construit în etape între anii 1912 şi 1939. Stilul neoromânesc nu a putut însă depăşi canonul francez, reprezentat în primele decenii ale secolului de Palatul Regal al arhitectului Nicolae Nenciulescu (1932-1937), azi Muzeul Naţional de Artă al României, o construcţie alcătuită dintr-un corp central şi două aripi laterale care expunea un nu tocmai riguros neoclasicism, şi de Arcul de Triumf, o operă a arhitectului Petre Antonescu (1922 şi 1935/36).

În anii '50 ai secolului XX au fost ridicate în centru unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii sau Opera Română (1953). Opera, deşi după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru sfârşitul secolului XIX. Tot în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafaţa oraşului s-a mărit în mod semnificativ prin construcţia de noi cartiere de locuinţe, care aveau parţial caracterul de oraş-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Jiul-Pajura, Berenci, Calea Griviţei. Epoca lui Ceauşescu a adus cu sine schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou palat prezidenţial şi a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu preţul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova şi Antim. Foarte contestată în noul ansamblu este Casa Poporului a arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu megaloman, care se întinde pe o suprafaţă de 350 000 m², au început în anul 1984. Construcţiei i se impută lipsa de unitate stilistică şi proporţiile care ignoră modelul clasicist după care se orientează de fapt.

Clădiri şi monumente dispărute

• Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul secolului XVI, demolată în 1985.
• Biserica Crângaşi (1564) şi cimitirul adiacent, distruse în 1986.
• Biserica Alba-Postăvari (1568), cu picturi murale de Anton Serafim, demolată în martie 1984.
• Biserica Sf. Nicolae-Jitniţă (1590) din Calea Văcăreşti, demolată în iulie 1986.
• Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591, demolată în 1984.
• Biserica Spirea Veche, secolul XVI, reînnoită în secolul XVIII, demolată în aprilie 1984.
• Biserica Enei (1611), avariată de o macara în timpul lucrărilor de reconstrucţie după cutremurul din 1977 şi demolată în primăvara aceluiaşi an. Acest lăcaş de cult cu un ansamblu important de pictură murală a fost prima victimă a demolărilor regimului ceauşist.
• Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul XVII, demolată în iunie 1987, doar la câţiva ani după renovare. Biserica era împodobită cu picturi de Dumitru Belizarie.
• Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul XVII, demolată în iulie 1987. În timpul demolării a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei la 1748.
• Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu biserica din 1598, demolată în 1985.
• Biserica Olteni, ctitorită în 1696, demolată în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eterişti şi otomani, biserica servise arnăuţilor drept loc de rezistenţă şi fusese avariată de bombardamente. Între 1863 şi 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic^[3]. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost parţial distruse, parţial furate în timpul demolării.
• Aripile de nord şi de est ale Mănăstirii Antim (1713-1715), demolate în 1984.
• Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), cea mai însemnată mănăstire din Bucureşti, demolată între 1984 şi 1987. Dintr-o suprafaţă de cca 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvaţi de către prof. Dan Mohanu şi studenţii săi de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu doar cca 140 m²^[4]. Pictura murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepţia unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost probabil furate de muncitorii şantierului de demolare.
• Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica.
• Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750, demolată în 1986.
• Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984.
• Biserica Sf. Troiţă-Izvor, 1804, descrisă de Barbu Ştefănescu Delavrancea în nuvela Hagi-Tudose, demolată în octombrie 1987. Odată cu demolarea au dispărut numeroase obiecte de cult.
• Clădirile de la sfârşitul secolului al XIX-lea de pe Calea Mogoşoaiei.
• Două corpuri de clădire şi capela Institutului Medico-Legal "Prof. Mina Minovici" din 1892, demolate în 1985. Capela din incinta instituţiei fusese o operă a arhitectului Paul Petricu. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolării: lambriurile şi stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului şi vitraliile executate în Franţa la începutul secolului al XX-lea.
• Vilele şi blocurile ridicate în perioada interbelică pe Splaiul Independenţei, demolate între 1984 şi 1987.
• Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată în 1984.
• Biserica Crângaşi 2, 1943, demolată în 1982.
• Biserica Mărgeanului, 1946, demolată în 1981.
• Biserica Doamna Oltea, 1947, demolată în 1986.

Vechi hanuri bucureştene

Prin arhitectura şi mărimea lor, hanurile bucureştene reprezentau o atracţie pentru călătorii care vizitau Bucureştii. Câteva din hanurile remarcabile prin arhitectura lor:

• Hanul Constantin Vodă
• Hanul Manuc
• Hanul cu Tei
• Hanul Bazaca
• Hanul Galben

Comunităţi minoritare

Comunitatea evreiască

Cea mai numeroasă comunitate minoritară din Bucureşti era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau în Bucureşti 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populaţia oraşului. Evenimentele celui de-al doilea război mondial şi apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populaţiei evreieşti din Bucureşti. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi complexul comercial Unirea şi zona adiacentă. În Bucureşti funcţionează în continuare un teatru evreiesc de stat.

Comunitatea maghiară

Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în Bucureşti 24.052 maghiari, reprezentând 3,76% din populaţia municipiului.

Comparativ, în anul 2002 trăiau în Bucureşti 5.834 maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populaţiei oraşului. În Bucureşti funcţionează Liceul Teoretic Ady Endre cu limba de predare maghiară. Casa Petőfi e centrul cultural al comunităţii, unde funcţionează şi biblioteca. În Bucureşti apare cotidianul naţional Új Magyar Szó, iar lunar este editat şi ziarul comunităţii: Bukaresti Közlöny.

Comunitatea germană

Comunitatea germană datează încă din secolul XVIII, fiind compusă preponderent din negustori saşi. Din acest secol datează şi prima menţiune a unei biserici luterane din lemn. În preajma Primului Război Mondial proporţia germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de saşi, ci şi de prusieni şi austrieci. În prezent, comunitatea germană cuprinde mai puţin de 3.000 de suflete. În Bucureşti funcţionează Colegiul Goethe (fostul "Liceu Teoretic Hermann Oberth") cu limba de predare germană. De asemenea continuă să existe biserica luterană cu limba de liturghie germană.

Comunitatea armeană

O comunitate cu vechi tradiţii culturale şi economice în Bucureşti este cea armeană. În anul 1930 trăiau în Bucureşti 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populaţia municipiului. Locuri precum strada şi biserica armenească amintesc de prezenţa armenilor în oraş.

Comunitatea greacă

O altă comunitate cu vechi tradiţii în Bucureşti este cea grecească. În 1930 trăiau în Bucureşti 4.293 de greci, reprezentând 0,67% din totalul populaţiei oraşului.

Universităţi

• Academia de Studii Economice
• Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
• Universitatea din Bucureşti
• Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti
• Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
• Universitatea Politehnica Bucureşti
• Universitatea Româno-Americană
• Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
• Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu
• Universitatea Spiru Haret

Gări din Bucureşti

• Gara de Nord
• Gara Băneasa
• Gara Cotroceni
• Gara Dealul Spirii
• Gara Filaret
• Gara Herăstrău
• Gara Obor (Gara de Est)

Echipe sportive

Fotbal

• FC Steaua
• FC Rapid
• FC Dinamo
• FC Naţional
• Sportul Studenţesc

Rugby

• RC Dinamo
• RC Steaua

Baschet

• Dinamo Erbaşu
• Rapid Isover

Handbal

• Steaua HC
• Dinamo Baumit

Oraşe înfrăţite

• Amman, Iordania din 1999
• Ankara, Turcia
• Atena, Grecia
• Atlanta, Statele Unite din 1994
• Beijing, China din 2005
• Budapesta, Ungaria din 1997
• Chişinău, Republica Moldova
• Hanovra, Germania
• Nicosia, Cipru din 2004

Note

Bibliografie

Ghiduri turistice

• Arety Anastasescu (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti: Stadion 1973.
• Dan Berindei ş.a.: Bucureşti. Ghid, Bucureşti: Editura Meridiane 1963.
• Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu: Bucureşti. Ghid turistic, Bucureşti: Editura Ed. Sport-Turism. 1980.
• Sebastian Bonifaciu, Emanuel Valeriu: Bucureştii de la A la Z, Ghid, Bucureşti: Editura Meridiane 1969.
• Vasile Boroneant: Ghidul muzeelor, Bucureşti; Editura Cinor 1992.
• Bucureşti. Mic îndreptar turistic, Bucureşti: Editura Meridiane 1963.
• Bucureşti. Monografie, Bucureşti: Editura Sport Turism 1985.
• Raul Călinescu: Excursii în împrejurimile capitalei, Bucureşti: Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport 1962.
• Silvia Colfescu: Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic, Bucureşti : Editura Vremea 2001.
• Consiliul Primăriei Municipiului Bucureşti (ed.): Bucureşti la a 50-a aniversare a P.C.R., Bucureşti 1971.
• Direcţia Topografică Militară (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti 1991.
• Gh. Graur Florescu: Popasuri în împrejurimile Bucureştilor, Bucureşti: Editura Sport Turism 1983.
• Florian Georgescu, şi Paul I. Cernovodeanu: Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti, Bucureşti: Sfatul popular al Capitalei R.P.R. 1960.
• Alexandru Ionescu, Dan Emanoil, Constantin Vlădescu: Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti : Ed. consiliului naţional pentru educaţie fizică şi sport 1969.
• Alexandru Ionescu, Constantin Kiriac (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, coordonare cartografie Ştefan Pandele, Mircea Vlad, Bucureşti: Editura Sport Turism 1982.
• Ion Iordan: Împrejurimile Bucureştilor, ghid turistic, Bucureşti: Societatea R 1992.
• Gheorghe Leahu: Bucureşti. Arhitectură şi culoare, pref. de Alexandru Balaci, Bucureşti: Sport Turism 1989.
• Gheorghe Leahu: Lipscanii, centrul istoric al Bucureştilor, Bucureşti: Editura Arta Grafică 1993.
• Hedy Löffler: Bucureşti, cuvînt înainte de Ioan Grigorescu ; pagini de istorie de Panait I. Panait, Bucureşti Sport Turism 1984.
• Leon Magdan: Ghidul pelerinului. Bucureşti şi împrejurimi, Bucureşti: Editura Sfântul Alexandru 2001.
• George Şerban: Hoinărind prin Bucureşti, Bucureşti: Editura Meridiane 1968.

Istorie

• Constantin Bacalbaşa: Bucureştii de altădată, Bucureşti 1930, reprints Bucureştii de altă dată (1878-1884), Bucureşti: Editura Eminescu 1993 şi Bucureştii de altă dată (1885-1888), Bucureşti: Editura Albatros 2000.
• Victor Bilciurescu: Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Bucureşti: Ed. Paideia 2003.
• Mircea Diaconu: În Bucureştii de odinioară, Bucureşti: Bucureşti: Editura Paideia 1998.
• Florian Georgescu (ed.): Istoria oraşului Bucureşti, Bucureşti: Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti (MIMB) 1965.
• Florian Georgescu, Panait I. Panait, Petre Dache: Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti 1921-1971, Bucureşti 1971.
• Constantin C. Giurescu: Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Bucureşti 1966.
• Emanoil Hagi-Mosco: Bucureşti. Amintirile unui oraş, Ziduri vechi. Fiinţe dispărute, ed. îngrijită de Ştefan Pleşia, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române 1995.
• Ion Ionaşcu (ed.): Bucureştii de odinioară, Sfatul popular al capitalei, Muzeul de Istorie a orasului Bucureşti (MIMB), Bucureşti : Editura Ştiinţifică 1959.
• Ionel C. Ioniţă: O "lună" din istoria Bucureştilor, Bucureşti : Arcub, 1998.
• G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucureşti: Socec 1899.
• Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, Bucureşti 1939.
• Ulysse de Marsillac: Bucureştiul în veacul al XIX-lea, prefaţă, note şi antologie de ilustraţii de Adrian-Silvan Ionescu ; traducere din limba franceză de Elena Rădulescu, Bucureşti: Editura Meridiane 1999.
• Radu Olteanu, Bucureştii în date şi întâmplări, Bucureşti 2002.
• Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării oraşului Bucureşti. Istoria începutului oraşului Bucureşti, Bucureşti : Ed. Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2000 (= Memoria Bucureştilor 2).
• Dimitrie Pappasoglu